top of page
Fruit Cake

[RoVin] Minunata lume nouă a vechilor vinuri Averești cu brânzeturi Delaco cum se cuVin

Încet, încetișor, fără grabă, ca două ace de busolă, picioarele se-ntoarseră spre dreapta; nord, nord-est, est, sud-est, sud, sud-sud-vest. Apoi făcură o pauză și, după câteva clipe, tot fără pic de grabă, se răsuciră spre stânga: sud-sud-vest, sud, sud-est, est... Îndreptându-mă spre evenimentul de degustare - Brânzeturi cum se cuVin - organizat de Asociația Bloggerilor Olteni la restaurantul C House Milano, mi-am amintit de acest final de roman Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley, pentru că pare puțin utopic ca un moldovean și un francez să se vorbească și să se sfătuiască ca să împletească frumosul românesc cu romanticul franțuzesc pentru a crea o cramă ce va traversa o parte de istorie: crama Averești. Și iată că avem acum, peste timpuri, o Minunată lume nouă a vechilor vinuri Averești care se numește: Domeniile Averești. Despre vinurile de la Domeniile Averești am povestit la evenimentul Brânzeturi cum se cuVin și am învățat cum să le potrivim cu brânzeturile de la Delaco.


Brânzeturi cum se cuVin - Asociația Bloggerilor Olteni - restaurantul C House Milano cu vinuri de la Domeniile Averești și Brânzeturi Delaco

1874 boierul Stefan Negruzzi împreună cu talentul oenologului francez René Faure, au intuit că terroir-ul zonei este unul aparte și au început să integreze concepte și practici de viticultură modernă.

Despre ce am învățat, degustat și povestit la evenimentul Brânzeturi cum se cuVin voi scrie în continuare. Vei afla unde se află cea mai mare plantație de Busuioacă de Bohotin din România, cum este minunata lume nouă a vechilor vinuri Averești de pe Podgoria Huși, cum să potențezi aroma vinului cu brânza potrivită - A match made in heaven 🙂, care este meniul apetisant pe care nu trebuie să-l ratezi și cu ce vin e musai să-l asociezi.


Minunata lume nouă a vechilor vinuri Averești de pe Podgoria Huși

În minunata lume noua de la Domeniile Averești, a început în 2010 revigorarea viticulturii: replantarea viilor până la un număr de 650 hectare de viță nobilă, construirea unei crame ultramoderne și formarea unei echipe de oenologi și viticultori experimentați. Situată în partea sud-estică a Podișului Central Moldovenesc, complementată de un climat răcoros și soluri nutritive, Podgoria Huși pe care se află Domeniile Averești însumează 3000 de hectare, de o frumusețe admirabilă, ideale pentru creșterea strugurilor de soi.


Domeniile Averești deține 650 ha de viță nobilă și una dintre cele mai mari plantații de Busuioacă de Bohotin din Romania (105 ha)

Aperitive Delaco și asocieri cum se cuVin de la Domeniile Averești

Aproape toată lumea știe că degustările de vin conțin brânzeturi care să potențeze aroma vinului însă puțini știu că nu orice brânză este potrivită, ba chiar poate să strice întreaga experiență cu vinul. Dacă vrei idei despre cum să faci A match made in heaven între brânzeturi și vin, urmărește blogul lui Daniel Botea.


Daniel uimește, la fiecare eveniment Brânzeturi cum se cuVin (a fost evenimentul cu numărul 46), cu asocierile perfecte pe care le face între brânză și vin. Iată propunerile lui de la acest eveniment

  1. Nativus Rose Merlot sec + Camembert Ile de France

  2. Herb Busuioacă de Bohotin sec + Aperifrais Ile de France, Provence si Cote D'Azur,

  3. Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec + Cheddar DeSenvis Delaco,

  4. Nativus Feteasca Neagra + Cascaval Sofia Delaco,

  5. Regal Cabernet Sauvignon + Gorgonzola Delaco D'Exceptie.





Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec cu Cheddar DeSenvis Delaco

Pentru mine potrivirea ideală dintre potrivirile perfecte 🙂 propuse la Brânzeturi cum se cuVin a fost Herb Tamaioasă Românească si Sauvignon Blanc demisec cu Cheddar DeSenvis Delaco.


Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc este un vin bun pentru povestit, cu prospețime, cu arome de soc și ușoare nuanțe florale, cu note de nuci și miere, bine echilibrate de aciditatea plăcută care îl fac a match made in heaven pentru branza cu gust dulceag Cheddar DeSenvis Delaco ajunsă la temperatura camerei.


Domeniile Averești - Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec - Cheddar DeSenvis Delaco

Branzino în compania vinului Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec

Despre mâncarea cu efect terapeut am mai scris și o să mai scriu🙂 O mâncare delicioasă, care îți încântă papilele gustative și te face să ajungi în al nouălea cer în compania vinului Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec de la Domeniile Averești, este Branzino - File biban de mare, sos napoletan cu legume, focccia cu parmezan si usturoi.


Se mănâncă bine la C House Milano și pleci, fără îndoială, fericit🙂 Doar privește poza și o să te convingi.


Branzino cu Herb Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc demisec la C House Milano

Încă o dată apreciez locația în care s-a ținut evenimentul. C House Milano Craiova este unul dintre restaurantele mele preferate. Știu, am mai spus și asta, dar o repet ca să nu-l ratezi🙂


Vinuri, istorie, locuri, proiecte și oameni

O seară minunată alături de oameni frumoși! Ne-am bucurat de întâlnire, locație, mâncare, vin și companie plăcută. Un eveniment organizat de Asociația Bloggerilor Olteni, care a avut ca sponsori Domeniile Averești, Delaco și C House Milano.


Mi-aș dori tare mult să pot surprinde în articolele mele și atmosfera de la aceste evenimente de degustare, unde învățăm și povestim despre vinuri, istorie, locuri, proiecte și oameni.

Sper că, cel puțin, reușesc să aduc în lista ta de preferințe încă un vin și o brânză companioni pentru evenimentele prin care treci și un restaurant unde să te poți bucura de un timp frumos petrecut alături de cei dragi.


Să ai poftă de viață!

Asociația Bloggerilor Olteni la C House Milano




Comments


  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
  • Pinterest
  • TikTok

Buna, sunt Felicia!

Bun venit!

Screen Shot 2024-04-17 at 12_edited.jpg

Pasiunea pentru rețetele speciale, gătitul sănătos și frumusețea lucrurilor naturale, simple și elegante m-a inspirat să creez acest blog, unde vă împărtășesc idei pline de savoare și inspirație.

Vă invit cu drag sa exploram impreuna un univers culinar plin de gust și rafinament!

Coffee with Macaroons

MA GASESTI AICI

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube
  • Pinterest
  • TikTok

NEWSLETTER

Abonează-te la newsletter-ul meu pentru cele mai recente rețete și idei de gătit. Fi la curent!

Retete Recente

PLANTE &

Herb Infused Oils

ULEIURU INFUZATE

eb49920902484c54ced74767ce4cbaac.jpeg

Alegerea trandafirilor potriviți pentru grădina visurilor tale.

f38f54bb69779965ce646a40c3a692c7.jpeg