felichiccuisine

May 20, 20222 min

French Toast - Friganele cu Fructe de Padure

Updated: Nov 17, 2022

de Feli Chic'Cuisine

de Feli Chic'Cuisine

Cu miezul fraged, cu o crustă aurie crocanta și cu un topping delicios de sirop de arțar, fructe de pădure proaspete sau, pur și simplu, presarate cu zahăr pudră sau zahăr brun, fac din aceste friganele un deliciu. O modalitate grozavă de a-ți începe weekendul!

French toast sau friganele, este o rețetă a copilariei, foarte simplă, pentru care majoritatea ingredientelor sunt probabil deja disponibile in bucataria voastra: paine, ou si ceva cu care sa le servim: miere, fructe, zahar brun....

Care este cea mai buna paine pentru friganele?

Există multe tipuri de pâine care au textura buna pentru prepararea friganelelor, in general, painea facuta in casa, cum ar fi: pâine albă, pâine italiană, pâine tip Brioche sau pâine integrala.

Cele mai bune friganele provin din felii groase de pâine preparata in casa, care este veche de cel puțin câteva zile.

Clasica felie de pâine prăjită cu ou, poate fi savurata în orice moment al zilei, la micul dejun, brunch, sau ca desert. Friganelele fiind o rețetă anti-risipă prin excelență!


Timp de preparare: 5 min
 
Timp de coacere: 10 min

Timp total: 15 min

Portii: 4


Ingrediente

  • 2 oua

  • 100 ml lapte

  • 1 lingurita extract de vanilie (esenta de vanilie)

  • 1/4 lingurita scortisoara

  • 4 felii paine de casa, taiate grosier

  • 2 linguri unt

  • 2 linguri ulei

Pentru Topping

  • sirop de artar

  • smantana (Crème fraîche)

  • zahar pudra

  • capsuni sau fructe de padure - afine, zmeura


Mod de preparare


 
1. Într-un castron incapator, bateți oule cu laptele, vanilia și scorțișoara. Inmuiati doua felii de paine in amestecul de ou si lapte, lasandu-le in amestec cam 2 minute pe fiecare parte, pana sunt bine imbibate.
 

 
2. Se incinge o lingură de unt și o lingura de ulei într-o tigaie antiaderentă la foc mediu. Ridicați cu grijă din castron feliile de pâine înmuiate și adăugați-le în tigaie. Se prăjesc timp de 3 minute pe fiecare parte, până devin aurii și crocante. Puneti-le pe o tava de copt si pastrati-le in cuptorul cald pana repetați aceasi procedura cu feliile rămase.
 

 
3. Serviti friganelele cu sirop de arțar și fructe de pădure sau capsuni, sau cu smantana, alaturi de o cafea sau un ceai.

Sa aveti pofta!

de Feli Chic'Cuisine
Prieteni buni, o cărte buna și o conștiință adormită: aceasta este viața ideală.-Mark Twain